PSIHOHIPNOTERAPIE 

08.06.2022

Psihohipnoterapia urmăreşte aducerea la suprafaţă, la nivel conştient, a traumelor sufleteşti produse de-a lungul vieţii individului, mai ales în copilărie. Majoritatea suferinţelor psihice îşi au rădăcinile acolo, iar timpul nu vindecă, aşa cum se crede, chiar tot Îngropat undeva în subconştient, e foarte important ca răul să fie scos la lumină şi remediat. Acest demers, prin hipnoză clinică, este necesar pentru ca pacientul să-şi conştientizeze problemele traumatice şi să se poată descarca de tensiunea nervoasă, care le alimentează.Hipnoza nu este magie, nu este supranatural, nu este paranormal. Nu ține de " harul" terapeutului sau capacitățile sale paranormale. Hipnoza nu este un tratament în sine; nu este un panaceu universal. Hipnoza nu anulează liberul arbitru sau capacitatea de discernământ a persoanei. Pacientul hipnotizat nu este într-o stare de hipersugestibilitate pasivă astfel încât terapeutul să îl poată manevra după bunul plac.Hipnoterapia este o metodă alternativă de vindecare, care se utilizează pentru a crea schimbări subconștiente la un pacient sub forma unor răspunsuri, gânduri, atitudini, comportamente sau sentimente noi. Există o gamă foarte largă a afecţiunilor ce pot fi tratate cu hipnoză clinică. Printre acestea, cele mai des întâlnite sunt:1. stările de stres - provenite din probleme nerezolvate sau presiunea de la locul de muncă2. anxietate, panică - în legătură cu anumite aspecte ale vieții care simți că te depășesc3. fobiile - fricile iraționale, cu care atunci când te întâlnești simți că îngheți și nu îți poți continua activitățile de zi cu zi4. depresiile - starea de tristețe profundă, care te face să nu mai găsești plăcere în nicio activitate5. disfuncţiile sexuale masculine şi feminine - care pot afecta relația cu partenerul de viață6. probleme de vorbire - care te izolează de comunitate și afectează stima de sine7. emotivitatea, timiditatea - care nu te lasă să faci lucrurile la care știi că te pricepi8. obsesiile - care îți consumă toată energia și nu te lasă să te gândești la altceva9. deviaţiile de comportament - precum alcoolismul, dependenta de droguri, problemele alimentare (bulimia, anorexia, obezitatea)Hipnoza poate trata tulburări psihosomatice, cum ar fi: migrene, astm bronșic, afecțiuni dermatologice, unele tulburări digestive, unele tulburări cardiovasculare. Se folosește cu succes ca adjuvant în tratamentul alcoolismului, a tulburărilor menstruale, a tulburărilor alimentare sau de somn, în logonevroze, în tulburările sexuale, în combaterea și controlul durerii.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți